Centrul pentru Politicile Egalității de Șanse vă invită pe
30 mai 2025, 17.00 - 19.30
la masa rotundă
(Contra)narațiuni ale femeilor rome: decolonizarea narațiunilor gadje
Co-organizatoare:
Biblioteca Feministă Romă
E-Romnja – Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome
Colectivul Feminist al Expertelor de Gen Rome
Asociația Vulgar
Editura frACTalia
Evenimentul „(Contra)narațiuni ale Femeilor Rome: Decolonizarea Narațiunilor Gadje” propune un spațiu politic și solidar de reflecție colectivă asupra modului în care femeile Rome și persoanele queer creează, păstrează și transmit cunoaștere, pornind de la experiențele lor trăite și de la luptele colective. Dezbaterea reunește autoare, activiste și cercetătoare care contribuie la articularea unor perspective critice față de narațiunile dominante – albe, coloniale și patriarhale.
În cadrul evenimentului, Romnja Feminist Library lansează în Romania primul număr al Revistei Romnja – „Decolonizarea narațiunilor gadje”, o publicație realizată cu sprijinul muzeului CA2M din Madrid, și apărută de curând la Editura Altramuz (Malaga, Spania). Revista oferă o platformă pentru vocile femeilor rome, aducând în prim-plan perspective critice și eliberatoare asupra modului în care este produsă cunoașterea.
Cine suntem:
CPES - Centrul pentru politicile egalității de șanse, este un centru de cercetare al Facultății de Științe Politice, Universitatea din București, care își propune să producă cercetare și să organizeze conferințe și dezbateri pe teme legate de gen în perspectivă intersecțională și feministă.
Biblioteca Feministă Romă, inițiată în 2023 – a devenit o platformă transnațională pentru femei și persoane queer rome care produc, documentează și conectează cunoaștere feministă, intersecțională și decolonială, din poziții marcate de marginalizare și luptă.
E-Romnja este o asociație feministă romă care luptă pentru drepturile femeilor și fetelor rome. În viziunea noastră, orice problemă văzută prin ochii femeilor rome și care afectează viețile noastre este o problema feministă.
Colectivul Feminist al Expertelor de Gen Rome este o rețea internațională care unește activiste și cercetătoare rome dedicate promovării egalității de gen. Ne organizăm pentru a transforma realitățile femeilor și fetelor rome prin solidaritate, producere de cunoaștere intersectionala și acțiune colectivă. Considerăm că egalitatea de gen pentru fete și femei rome este legată de lupta împotriva rasismului, clasismului și a tuturor formelor de opresiune.
Asociația Vulgar este o asociație queer feministă care luptă pentru o comunitate de persoane LBTQIA+ cu identități safice în București creată prin solidaritate și grijă unele față de altele, care să combată misoginismul anti-queer. O comunitate cu acces la cultură, o istorie a comunității, grijă comunitară, educație și sănătate într-un mod nediscriminatoriu.
Editura frACTalia promovează marxismul, feminismul socialist și gândirea critică; susține literatura experimentală, teoriile queer-feministe și teoria politică; încurajează vocile care demontează ierarhii de gen și structurile de putere implicite acestora; favorizează dinamicile decoloniale relativ la geopolitica prezentului și aspiră la o politică de insurgență. Prin toată această activitate, editura încearcă să încurajeze producția de cunoaștere și praxisul revoluționar. Începând din luna mai 2024, editura a devenit membră a Uniunii Internaționale a Editurilor de Stânga (IULP).
Programul dezbaterii
17:00–17:10 – Cuvânt de deschidere
Bun venit și introducere scurtă:
Ionela Băluță (CPES, Universitatea din București)
Carmen Gheorghe (E-Romnja)
17:10–18:00 – Dezbatere în panel
Moderatoare: Carmen Gheorghe (E-Romnja)
Invitate:
Aldessa Georgiana Lincan (Biblioteca Feministă Romă)
Roxana Oprea (E-Romnja)
Florentina Manea (Colectivul Feminist al Expertelor de Gen Rome)
Izabel Marin (autoare, ‘’Noi ce suntem?’’)
Alex Zorilă (Asociația Vulgar)
Iulia Militaru (Editura frACTalia)
18:00–18:30 – Sesiune de întrebări și răspunsuri cu publicul
18:30–19:00 – Lansarea Revistei Romnja, Nr. 1 (IEK) „Decolonizarea narațiunilor gadje” și încheierea evenimentului
Prezentare:
Aldessa Georgiana Lincan și Alba Hernández Sánchez
Pentru a participa la conferință, vă rugăm să vă înscrieți aici.