-Proiecte încheiate-
Sprijin de mobilitate pentru stagii de formare comune franco-române (Aide à la mobilité pour les stages de formation conjoints franco-roumains)
Coord. Ionela Băluță
MPES a obţinut finanțare din partea IFR Bucureşti (Ambasada Franţei) pentru stimularea excelentei pedagogice şi de cercetare. Pe lângă burse pentru studenţi şi mobilităţi pentru profesori invitaţi din universitățile franceze partenere, acest proiect prevede si stimularea cercetării pe teme legate de conținutul cursurilor din cadru masterului. In acest sens a fost prevăzută constituirea unui fond de cărti care reprezintă o resursă comună atât pentru MPES cât și pentru CPES.
Proiect de cercetare: Politici familiale și egalitate de gen în Europa Centrala și de Est. Un studiu comparativ România - Ungaria
Această lucrare este susținută de un grant al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică din România, CNCS - UEFISCDI, număr de proiect PN-II-RU-PD-2011-3-0042.
Coord. Anca Dohotariu
Assessing the impact of Social Responsibility initiatives and mechanisms on stakeholders and its influence on organisational change (Evaluarea impactului inițiativelor și mecanismelor de responsabilitate socială asupra părților interesate și influența acestora asupra schimbării organizaționale)
Coord. Alin Stancu
@ Centrul pentru Politicile Egalităţii de Şanse (CPES)
$: 275 440 RON / cca. 65 000 EUR (UEFISCDI: PN-II-RU-PD-2012-3-0443, 1 mai 2013 - 29 oct.2015)
Childminders in Bucharest: a shadowed category between law, employment and social norms (Bonele în Bucureşti: o categorie în umbra normelor juridice, profesionale şi sociale)
Coord. Dr. Ionela BĂLUŢĂ & Dr. Anca DOHOTARIU
@ Centrul pentru Politicile Egalităţii de Şanse (CPES)
$: 9 925 EUR (Fundaţia ERSTE, dec.2012-dec.2013)
Această cercertare sociologică calitativă explorează problematica bonelor care lucrează pe piaţa neagră în Bucureşti. Pornind de la o abordare interdisciplinară (gen, politici publice şi politici familiale), studiul îşi propune să identifice mecanismele prin care categoria socio-profesională a bonelor tinde să fie mai degrabă invizibilă şi ignorată din punct de vedere juridic şi legislativ, ceea ce poate favoriza riscul de discriminare şi inegalitate socială.
Dr. Laura NISTOR (coord.)
@ Centrul pentru Politicile Egalităţii de Şanse (CPES)
$: 85 140 RON / cca. 20 000 EUR (UEFISCDI: PN-II-RU-PD-2012-3-0157, 1 mai 2013 - 29 oct. 2014)
Obiectivul general al proiectului este de a furniza o analiză empirică integrativă privind modelele de consum sustenabile din punct de vedere ecologic în România. Proiectul intenționează să investigheze următoarele trei aspecte majore în legătură cu practica consumului durabil:
1) Profilul persoanelor care se angajează în acest tip de consum;
2) Principalele motivații ale acestora din punct de vedere al valorilor, atitudinilor și cunoștințelor;
3) Discursurile cele mai specifice și recurente pe care le atașează modelelor de consum durabil pentru a-și justifica și comenta alegerile. Originalitatea și noutatea proiectului constau în patru aspecte majore.
În primul rând, proiectul poate fi perceput ca o contribuție științifică la domeniul sociologiei mediului, prin însumarea și completarea cu date mai noi și diverse din punct de vedere metodologic a unui caz specific de comportament semnificativ din punct de vedere ecologic și a fațetelor sale specifice în cazul României.
Al doilea punct de originalitate constă în modalitățile prin care va fi abordat fenomenul în discuție, respectiv în ceea ce privește interacțiunea cantitativă și calitativă prin care mă aștept să relev o imagine integratoare și cuprinzătoare în raport cu mai multe fațete ale consumului sustenabil.
Cel de-al treilea aspect al originalității stă în faptul că proiectul permite nu doar să exploreze cazul binecunoscutului decalaj atitudine - comportament, adică întrebarea dacă atitudinile specifice se traduc în comportamente specifice sau, în cazul nostru, dacă practicile de consum sustenabil pot fi urmărite până la valorile și atitudinile pro-mediu, ci și să investigheze alte ipoteze specifice literaturii de psihologie socială, de exemplu cea a rolului specificității atitudinilor în predicția comportamentelor specifice.
În al patrulea rând, prin integrarea mai multor abordări ale consumului sustenabil, și anume abordarea economică (abordarea WTP), abordarea sociologică (analiza profilurilor) și abordarea socio-psihologică (rolul valorilor, atitudinilor și cunoștințelor în inducerea comportamentului), proiectul intenționează să dezvolte o abordare fundamental integratoare - din punct de vedere epistemologic, disciplinar și metodologic. (Mai multe detalii).